Proiecte viitoare

Avem “la sertar” gata scrise, gîndite până la cele mai mici detalii câteva proiecte culturale și educative. Cu speranța că vor prinde viață curând, vă povestim pe scurt câteva dintre ele:

În eter. Poveștile prind voce la radio

Proiect de promovare a teatrului radiofonic în rândul copiilor și dezvoltarea capacităților de înțelegere și interpretare/performare a acestui tip de artă.

Prin proiect ne propunem să implicăm atât persoane din mediul artistic, cât și copii din medii defavorizate. Vor lucra împreună, vor descoperi lumea fiecăruia, vor construi povești și concentra totul într-un produs cultural nou, care va cuprinde elementele caracteristice, atât de diferite, ale celor două lumi. Prin emiterea în eter a pieselor, dialogul cultural nu va rămâne numai la nivelul celor două grupuri, ci publicul larg va lua parte la acest contact.

"Dinți de lup" versus "Moroi". Cuvinte uitate, din muzeu adunate

În întreaga lume, în ultimii ani, se pune problema felului cum muzeul vine în întâmpinarea rolului sau de factor educativ și reacreativ, deschiderea reală pe care un muzeu o are către comunitate, cu atât mai mult cu cât ele au fost create, în mare parte, pentru adulți.
Considerăm că muzeele au un rol esențial în cunoaștere, educare și dezvoltarea creativității la copii, dar că puține au dezvoltat instrumente care să realizeze aceste deziderate.

„DINȚI DE LUP” VERSUS „MOROI”. CUVINTE UITATE, DIN MUZEU ADUNATE își propune să găsească și să dezvolte acele metode și instrumente prin care copiii, văzători sau nevăzători, să descopere într-un mod ludic un muzeu, fără a beneficia de asistență specializată.

Ne propunem ca alături de specialiști (muzeografi, etnologi, psihopedagogi) , copiii participanți la să fie creatorii propriei viziuni a ceea ce înseamnă un muzeu accesibil și prietenos ca informație și educație.
Proiectul a fost gândit pentru Muzeul Național al Țăranului Român, dar poate fi adaptat și pentru alt muzeu, activitățile prevăzute putând fi adaptate cu ușurință unui profil diferit.

„Cobza, pruncii și bunicii. Șezătoare cu fluiere și povești”

Proiectul își propune să fie o ințiativă de educație nonformală, care să revitalizeze muzica tradițională românească drept marcă identitară, dar în strânsă conexiune cu spațiul intercultural multietnic.
Prin prezentarea de instrumente aproape dispărute, prin povești, joc, teatru, muzică tradițională va fi cea prin care se vor prezenta moduri de a trăi timpul sărbatorii și cel cotidian, diferențe și asemănări în muzica tradițională a etniilor conlocuitoare.
Pentru aceasta, ne-am propus să construim acele instrumente (ateliere) specifice pentru învățarea nonformală pentru trei grupe de vârstă: 3-6 ani; 7-12 ani și grupe dedicate adolescenților și adulților.

Dorind să aducem o diferență în peisajul muzical contemporan în ceea ce privește concepte și practici de tip „tradițional”, demersului nostruse vor alătura etnomizicologi cu peste 10 ani de experiență de teren. Alături de pedagogi și oameni de teatru, informația va fi structurată de așa natură, încât fiecare grupă de vârstă să aibă acces la acele informații propice profilului lor și care să servească scopului proiectului: revitalizarea muzicii tradiționale și punerea ei într-un context de multiculturalitate.

Ghidul micilor meseriași și meșteșugari din București

Ca un paradox al epocii postmoderne, în care obiectul cumpărat de-a gata este regulă de bază, în București se încăpățânează să reziste atelierele micilor meseriași și meșteșugari (de la cizmar, croitor, tapițer, ceaprazar, la pălărier, ceasornicar, tocilar, cojocar, tâmplar, olar, coșar, etc.). Îi găsim peste tot, la parterul blocurilor construite în perioada comunistă, păstrându-și, de cele mai multe ori, firmele scorojite, ca o mărturie a acelor vremuri – o altfel de istorie pe care o poți descoperi la pas prin cartier - , dar și ca o confirmare a faptului că durata de viață prelungită a obiectelor cere migală, pricepere și entuziasm. Calități pe care orice meșter le are, lucru care atrage după sine și o anumită clientelă – de mulți ani aceeași. Lipsesc însă ucenicii, fapt care atrage după sine o continuă mirare: cum reușesc micii meseriași să reziste epocii de consum, ce mecanism se pune în mișcare atunci când este vorba de perpetuarea unei meserii tradiționale? Încercăm să răspundem la acestă întrebare prin realizarea unei cercetări sociologice și să propunem o soluție de promovare și integrare a acestor meserii în mediul urban actual.

Atelierele micilor meseriași sunt, în egală măsură, amprente ale unui trecut istoric care se cere a fi descoperit “la pas” prin cartierele bucureștene, dar și semne vizibile ale unor preocupări actuale de a prelungi și viața obiectelor de care ne înconjurăm – o tendință de a promova un alt stil de viață (slow life) opus celui consumerist (fast life)