Despre noi

Toată lumea râde când aude cum ne numim, dar efectul e garantat: ne ține minte! A, voi, fetele cu luna și mansarda!

Botezul asociației a fost făcut în ianuarie 2012 de noi, cele cinci membre: Ioana, Valentina, Simona, Anamaria și Raluca. Pentru că lucram împreună pe diverse proiecte culturale, ca cercetători, educatori, muzeografi, sociologi, oameni de litere, chiar și voluntari, ne-am gândit că nu ar fi rău să ne asociem și să punem la punct un plan bine ticluit de a ne transforma visele lunatice în … proiecte și apoi în lucruri concrete.

Anamaria Iuga

Atunci când eram copil spuneam că vreu să devin călător, atât de mult îmi place să călătoreasc, să descopăr noi locuri și să întâlnesc oameni, ca să le aflu poveștile de viață. Îmi mai place să fac fotografii, să fac (și să mănânc) clătite, dar îmi plac și cireșele, care îmi aduc aminte mereu de copilărie. Am și un cățel, Toto, un cățel cu ghicitoare: „Cine-i negru, negru, tot, de la coadă pân-la bot?". Iar de vreo doi ani, cam 15 „pui de lup”, cum le spunem noi, la cercetași, copiilor până în 12 ani, cu care descoperim lumea sub formă de poveste.

Ana Iuga este etnolog. S-a născut în 1977, la Baia Mare, într-o familie de pasoniați de folcor și etnografie. Interesul pentru etnologie i-a fost stârnit nu doar de părinți, dar și de poveștile bunicilor: povești cu uriașii care populau înainte pământul, ori istorisirile buncii despre fiecare loc din sat și din apropierea acestuia, și cum erau ele în perioada interbelică. Ana a susținut în 2009 doctoratul la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, un doctorat în filologie, pe o temă de etnologie, privind dinamica artei tradiționale și a obiceiurilor în Maramureș. Teza a fost valorificată ulterior în cartea "Valea Izei îmbracată țărănește", editura Galaxia Gutenberg, 2011. Din 2007 lucrează la Muzeul Național al Țăranului Român, iar din 2013 la secția „Studii etnologice” a muzeului, unde derulează în principal activități de cercetare etnologică. La muzeu, pe lângă activitățile obișnuite, a coordonat echipa de voluntari ai muzeului, coordonează proiecte culturale și de cercetare a patrimoniului cultural.

Ioana Barbara Tănase

“Într-o zi, cu mine de față, un Mag a înlăturat orizontul de jur-împrejurul meu. Magnetism, sugestie sau oricare ar fi fost cauza, brusca sustragere a orizontului (eram la țărmul mării, unde cu o clipă mai devreme îi puteam zări nesfîrșita întindere și nisipurile plajei) mi-a provocat o spaimă atît de cumplită încît n-am mai îndrăznit să mai fac un pas.” – Henri Michaux, În țara Magiei

Dacă aș găsi cu ochii închiși țara Magiei pe un glob pămîntesc, mi-aș lua o rulotă Volkswagen roșie, pe care aș numi-o Fafner (ca pe „dragonul” lui Julio Cortazar), pe sora mea geamănă, cei doi motani care îmi populează viața, un cufăr cu cărți și lucruri vechi, o undită și un telescop și m-aș stabili acolo pentru o perioadă nedeterminată și l-as ruga pe Magul acela să-mi arate cum dispare orizontul. Dar încă nu am descoperit acea țară, așa că îmi petrec unele dimineți vînînd răsărituri prin Delta Dunării sau pe plaje uitate. Îmi mai place să hoinăresc pe ulițele satelor, dar și să mă pierd în aglomerările urbane, din cînd în cînd, cu un aparat foto și mai tot timpul cu o carte. Iar iarna mai întotdeauna cu o ciocolată în mînă, căci nu-mi place anotimpul și încerc să-l îndulcesc.

Iar despre felia de viață formală, pot spune că am studiat sociologia la SNSPA, Facultatea de Stiințe Politice, și studii vizuale în cadrul masterului ”Societate, Multimedia, Spectacol” al Centrului de Excelență în Studiul Imaginii. Am participat în diverse proiecte socio-culturale, ca voluntar sau pe partea de scriere și implementare, am coordonat și desfășurat ateliere cu copii.

Raluca-Magda Oprea-Minoiu

Am câteva diplome. Una de sociolog, emisă de Universitatea din București. Alta, emisă de Academia Română, pentru o carte de etnologie. Una în care sunt numită ”angajatul anului” de către SOS Kinderdorf International. Dar cea mai importantă este cea primită de la niște adolescenți strașnici. Spune așa: ”se acordă diploma de merit consilierului Raluca Minoiu pentru că ne-a dat aripi și ne-a învățat zborul”.

A fost cea mai bună lecție pe care am primit-o: m-a luminat cam ce fac eu, de fapt, și de ce am atâta bucurie din lucrul cu oamenii, că-s ei adulți responsabili, că-s adolescenți ”fioroși” sau persoane voluntare puse pe joacă, ca la 2-4 ani, de!

Ce fac, mai precis? Structurez și desfășor ateliere în care oamenii se (re)descoperă. Cum? Povești-metaforă, culori aruncate cu dărnicie, jocuri, sunete, mișcare, interacțiune, împărtășire. Și cu multe emoții. De fiecare dată încep atelierele cu emoții mari (chair temeri, ca sa fiu cinstită) și le sfârșesc simțindu-mă liberă. Pentru că procesul prin care trecem, în ateliere, conduce la asta. Orice (re)descoperire ne face apți să zburăm. Liberi.

Simona Gal

Sunt perfectibilă şi îmi place astfel. Am depăşit zbaterea şi autocritica dură pentru că nu fac lucruri cu adevarat semnificative pentru omenire. M-am domolit pentru că ştiu că pic-ul meu alături de pic-ul tău formează un PIC mai mare. Şi tot aşa. Totuşi, fac ceva important - sunt consultant educaţional. Munca mea presupune aducerea unui aport însemnat asupra parcursului academic şi de viaţă al copiilor şi tinerilor. Mi-am dat masteratul în Comunicare Interculturală, în cadrul departamentului-catedră UNESCO, Universitatea Bucureşti, pentru că îmi prieşte scufundarea în lumea multiculturală şi îmi place să ştiu ce e al nostru şi cum diferă sau se aseamănă cu ce e al alterităţii. Înainte de asta, mi-am dat licenţa în Sociologie, tot la Universitatea Bucureşti.

De-a lungul timpului, am avut mici cochetării cu filmul documentar, am luat parte la o multitudine de cercetări în mediul urban, dar mai ales în cel rural, bătătorind pământul uliţelor de sate îndepărtate. Am lucrat în cercetare de piaţă, în redacţii şi librării, dar am facut şi mult voluntariat. Mai presus de toate, însă, este participarea la conceperea Mansardei noastre, laolaltă cu toate proiectele şi atelierele pe care le-am pus la cale până acum.
Sunt un animal urban, cu prelungiri într-o sălbăticie împresurată cu liniştea aceea unde se aud toate gândurile. Mă îmbogăţesc cu oameni frumoşi şi înzestraţi. Ma delectez citind, legănându-mă în hamac. Mă bucur de muzică, de câinele meu zglobiu şi de prieteni.

Valentina Bâcu

Cei doi copii ai mei - Victor și Matei - au readus joaca și poveștile în viața mea. Așa că încerc să construiesc , împreună cu ei, lumi mai bune, în care să crească liber și frumos. De la copii îmi iau doza de inspirație și de optimism și învăț și eu cele mai importante lecții – de curaj, de prietenie și de omenie. Tot de la ei, am înțeles ca nu este de ajuns să știi și să scrii povești. Abia spusă altuia, povestea ta capătă sens. Pentru că, în fiecare poveste, este vorba despre cine ești tu. Încerc să vă spun cine sunt eu, prin poveștile mele, prin atelierele și proiectele pe care le propun în Mansardă.

Valentina Bâcu a studiat comunicarea în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, secția Relații Publice și Publicitate, și imaginea în cadrul unui master de Teoria și Practica Imaginii în cadrul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii. Are o experiență de peste 7 ani în coordonarea activitații de comunicare, în scriere și implementare de proiecte culturale și educaționale. Îi place să se joace cu copiii, să-i privească, să-I fotografieze, să le asculte poveștile și să le spună altele noi, să facă deserturi sănătoase, să se îmbrace în verde, adoră fotografiile lui Henri Cartier- Bresson și filmele lui Chaplin. Pentru ca fiecare zi să înceapă cu un zâmbet și să se încheie cu un hohot de râs.